...

miercuri, 19 mai 2010

Blidireasa-Dealul lui Tănase pe MTB

Locaţia: Munţii Bârgăului-Călimani
Data: Duminică, 16 mai 2010
Traseu: Mijlocenii Bârgăului-Bistriţa Bârgăului-drum forestier Blidireasa-Vf. Tănase-Vf. Pleşugul-Valea Sărăţii-Mijlocenii Bârgăului
Lungime: 24 km din care 30 % asfalt, 30 % drum forestier şi 40 % potecă (partea cea mai plăcută şi interesantă)
Altitudinea maximă: 1002 m

Traseul este localizat în zona de contact dintre piemontul Călimanilor şi Munţii Bârgăului, parcurgând secţiunea nord-vestică ce se desfăşoară în prelungirea Dealului Negru (M. Călimani).


Până în Bistriţa-Bârgăului lucrurile sunt clare. De aici, la aproximativ 500 m de centrul comunei, traseul o face la dreapta, peste râul Bistriţa, pe drumul forestier Blidireasa, ce face legătura în B-ţa Bârgăului şi Cuşma.

Pe Blidireasa
Urmează o urcare moderată de aproximativ 6 km până în pas de unde se deschide o frumoasă panoramă asupra Miroslavei (Oala).




Graţioasele ferigi

Puţină agitaţie

În pas

Un fel de Gavroche

Nenea ciobanul


De aici traseul părăseşte drumul forestier şi o ia la dreapta, pe o potecă plăcut de parcurs, printr-o pădure deasă de fag.



Bradul ia încet locul fagului, iar poteca devine din ce în ce mai abruptă şi mai solicitantă. După câteva sute de metri se iese într-o mică poiană, într-o intersecţie.




Traseul o ia tot înainte, iar de aici până pe Dealul lui Tănase urmează o secţiune de coborâri şi urcări succesive, parcurse în viteză, combinate cu porţiuni de plat.



De pe Tănase urmează, cu mici excepţii, numai coborâre. Se menţine în continuare linia de culme, întrucât drumurile ce se invesc pe stânga, pe văi, duc înspre Dorolea, respectiv Josenii Bârg.



Coborârea de pe Tănase



Coborârea este plăcută, de viteză, cu 2-3 rupturi de pantă, dintre care una este cam extremă, poteca transformându-se pe o porţiune de câteva zeci de metri într-un jgheab plin de bolovani.
După această secţiune se iese într-un platou care oferă perspective largi asupra Văii şi Munţilor Bârgăului cu Masivul Heniu în prim plan, iar în departare se pot zări crestele Rodnei.


Heniu, în nori


Urmează o coborârea în câmp deschis, întreruptă de un mic platou unde se ivesc mai multe drumuri. La dreapta, se poate continua pe curbă de nivel până înspre Susenii Bârg. sau Prundu Bârg, la stânga înspre Josenii Bârg., iar tot înainte, spre nord, prin Valea Sărăţii se ajunge din nou în Mijloceni.

Un comentariu:

  1. superbe locuri......ma leaga prima dragoste de adolescent,respectiv cu 35 de ani in urm.......,locuri mirifice

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...